Factoringul este un tip de creditare pe termen scurt care permite finanţarea facturilor emise cu scopul de a obţine rapid numerar. Companiile care oferă astfel de servicii pot finanţa cu până la 80% din valoarea facturilor cesionate, în schimbul unor taxe şi comisioane transparente, comunicate de la început.
La data scadentă, compania încasează contravaloarea facturilor de la clienţii firmei împrumutate şi returnează firmei restul neacoperit din valoarea facturii.
Tratamentul contabil al acestui tip de creditare variază în funcţie de specificul fiecărui contract şi de modul în care este structurată operaţiunea. În practică, de obicei fluxul presupune înregistrarea iniţială a facturii emise către clienţi, cesionarea creanţei către instituţia de factoring, iar apoi contabilizarea factoring, a finanţării primite, împreună cu taxele şi comisioanele aferente.
Informaţiile următoare din acest ghid au rol orientativ, iar aplicarea tratamentului contabil adecvat trebuie stabilită întotdeauna în baza clauzelor contractului şi a situaţiei financiare a companiei.
Ce este factoringul din punct de vedere contabil?
Un instrument flexibil de finanţare pe termen scurt, care dă posibilitatea unei companii să-şi cesioneze facturile emise, neîncasate, către o instituție financiară de factoring, în schimbul căruia obţine bani lichizi imediat, fără a mai aştepta data scadentă.
Cum blocajele financiare şi termenele de plată lungi pot afecta o afacere, această variantă oferită de factoring devine extrem de utilă în multe cazuri. Ca firmă vrei să vinzi, dar de multe ori clienţii pot să cumpere doar cu plata la termen, după ce încasează la rândul lor.
Prin factoring, cel care emite factura are posibilitatea să-şi încaseze mai repede contravaloarea facturilor emise şi astfel să-şi ţină compania pe un cash flow sănătos, fără blocaje. Iar dacă la început un antreprenor poate oscila între SRL vs PFA, pe măsură ce activitatea se extinde, gestionarea eficientă a numerarului devine tot mai provocatoare şi prioritară.
Din punct de vedere contabil, factoringul implică reflectarea corectă a transferului de creanţe, a finanţării primite şi a costurilor aferente (comisioane, dobânzi, taxe). Monetizează activele curente existente, respectiv facturile emise şi optimizează indicatorii de lichiditate fără a îngreuna structura clasică a datoriilor pe termen lung. Acest lucru se reflectă şi în modul în care sunt analizate rezultatele prin indicatori de performanţă KPI.
Ce se întâmplă cu factura atunci când foloseşti factoring?
Factura trece prin mai multe etape:
- Emiterea facturii. Furnizorul livrează bunurile sau prestează serviciile către clienţi şi emite factura fiscală cu un anumit termen de plată. Factura se înregistrează ca şi creanță comercială normală în contabilitatea furnizorului. Fie că firmă e sau nu plătitoare de TVA, factura emisă are acelaşi regim fiscal ca orice altă factură în momentul emiterii.
- Se încheie contractul de factoring şi are loc cesiunea. Contractul se încheie între furnizor şi instituţia care oferă servicii de factoring. Prin acest contract se transferă practic dreptul de încasare a contravalorii facturii către instituţia finanţatoare. Clientul primeşte şi el o notificare oficială că trebuie să facă plata în contul instituţiei finanţatoare.
- Furnizorul primeşte finanţarea. Instituţia finanţatoare virează în contul companiei un procent din valoarea facturii (în general 70 – 90%). Reţine un avans, o sumă de siguranţă şi comisionul aferent finanţării.
- Decontarea de la final. La data scadentă, clientul achită factura către instituţia finanţatoare. Aceasta eliberează diferenţa rămasă, mai puţin cheltuielile aferente serviciului de finanţare, care se comunică de la început, în contract.
Ce conturi se folosesc pentru înregistrarea factoringului în contabilitate?
În contabilitatea de factoring se înregistrează evidenţa creanţei cedate cu transfer din contul clienţi 4111 în contul debitori diverşi 461. Încasarea se înregistrează apoi prin contul 5121.
| Operațiune | Cont factoring | Detalii |
| Creanțe clienți | 4111 | Clienți |
| Decontări operațiuni factoring | 461 / 462 sau analitic distinct pe 4118 | Alte creanțe / datorii în legătură cu terții |
| Finanțare | 5191 | Credite bancare pe termen scurt (în funcție de tipul contractului) |
| Comisioane și taxe aferente factoringului | 627 sau 622 / 666 | Cheltuieli cu serviciile bancare / Cheltuieli privind comisioanele / Cheltuieli financiare |
| Disponibilități bănești | 5121 | Conturi la bănci în lei |
Monografie contabilă factoring: care sunt principalele înregistrări?
Iată ce înregistrări se fac în contabilitate pentru factoring, pas cu pas, şi în ce conturi.
1. Înregistrarea facturii emise către client
Furnizorul oferă bunurile sau prestează serviciile şi emite factura pentru acestea direct către clientul final.
Monografie contabila factoring. Contabilul înregistrează astfel:
- Contul 4111 Clienţi = se înregistrează factura de vânzare
- 704 / 707 Venituri din prestări servicii / vânzări
- 4427 TVA colectat, dacă firma este plătitoare de TVA
2. Cesiunea creanţei către factor
La semnarea contractului de cesiune a facturii către instituţia finanţatoare, creanţa e transferată din punct de vedere juridic şi contabil în conturile de decontare.
Mai exact în contabilitatea de factoring situaţia va fi înregistrată astfel:
- 461 Alte creanțe în legătură cu terții (sau un cont de factoring analitic dedicat de tip 4118 Clienți – facturi cesionate) = 4111 Clienți
3. Încasarea sumei de la factor
Instituţia finanţatoare transferă în contul curent al companiei suma de avans (un procent consistent din valoarea facturii) minus comisionul de factoring comunicat.
Contabilul va înregistra astfel:
- % = 461 Alte creanțe în legătură cu terții (sau contul echivalent de decontare)
- 5121 Conturi la bănci în lei (suma efectiv încasată în cont)
- 627 / 622 / 666 (comision factoring reținut de instituție)
4. Înregistrarea costurilor factoringului
Comisioanele, taxele şi dobânzile aferente serviciului de finanţare prin factoring sunt facturate separat de instituţia finanţatoare şi se înregistrează în contabilitate în baza facturii de comision factoring emisă de aceasta.
- % = 401 Furnizori (sau direct prin contul de decontare al factorului)
- 622 / 627 (Comisioane, taxe)
- 666 (Cheltuieli privind dobânzile, dacă finanțarea implică costuri de tip dobândă)
- 4426 (TVA deductibil, în funcție de regimul fiscal al comisionului)
5. Stingerea operaţiunii după plata facturii
La data scadentă când clientul achită toată valoarea facturii către instituţia finanţatoare, sumele se închid în contabilitate şi în funcţie de caz se deblochează fondul de rezervă rămas.
Contabilul înregistrează astfel:
- Încasare diferenţă de la instituţia finanţatoare
- 5121 Conturi la bănci în lei = 461 Alte creanțe în legătură cu terții (diferența de 20% sau restul rămas după scăderea tuturor costurilor).
Cum se înregistrează comisionul şi costurile factoringului?
Gestionarea comisionului şi costurilor aferente acestui tip de finanţare e critic pentru protejarea marjelor operaţionale şi a indicatorilor de profitabilitate, precum cel urmărit prin calculul EBITDA.
Există două categorii principale aici:
- Comision de factoring în contabilitate. Este remuneraţia percepută pentru analiza bonităţii debitorilor, monitorizarea încasărilor şi preluarea riscului de neplată (în cazul situaţiilor fără regres). În contabilitate, acest comision se înregistrează în conturile de cheltuieli cu serviciile bancare sau comisioane, respectiv 627/622.
- Dobânda/ taxa de finanţare. Este costul cerut pentru perioada dintre data plății avansului de către instituţia finanţatoare şi data scadenţei facturii. În contabilitate apare ca şi cheltuială financiară, pe contul 666 Cheltuieli privitoare la dobânzi.
Exemplu practic de contabilizare a factoringului
Să presupunem că o companie vinde nişte bunuri şi emite unui client o factură în valoare de 10.000 lei (TVA 1.596,64 lei și bază impozabilă 8.403,36 lei).
Compania contractează o finanţare tip factoring fără regres.
Instituţia finanţatoare oferă 80% din valoarea facturii, adică 8000 lei din care reţine un comision de 2% din valoarea facturii, adică 200 lei.
În urma acestei operaţiuni, companie obține imediat lichidităţi în valoare de 7800 lei fără să mai aştepte data scadentă înscrisă pe factura clientului.
Astfel, îşi optimizează activitatea şi indicatorii financiari precum DSO (Days Sale Outstanding) şi evită riscurile care pot să apară din cauza unor eventuale blocaje ce pot duce la insolvenţă sau faliment.
| Etapa | Operațiune | Înregistrare contabilă / Cont | Sumă (lei) |
| 1. Emitere factură | Livrare marfă către client | 4111 Clienți = % 704 Venituri 4427 TVA colectată | 10.000 8.403,36 1.596,64 |
| 2. Cesiune creanță | Factura se transferă instituției de factoring | 461 Alte creanțe în legătură cu terții = 4111 Clienți | 10.000 |
| 3. Încasare finanțare | Compania primește banii: avans 80% minus comisionul | % = 461 Alte creanțe în legătură cu terții 5121 Conturi la bănci (8.000 – 200) 627 Comisioane bancare / factoring | 10.000 7.800 200 |
| 4. Stingere plată | Clientul plătește restul de 2.000 lei instituției finanțatoare, iar aceasta eliberează fondul de rezervă rămas | 5121 Conturi la bănci = 461 Alte creanțe în legătură cu terții | 2.000 |
Cum funcţionează factoringul prin PragmaGO?
E o soluţie de finanţare 100% online care îţi permite să nu te blochezi în decalajele de încasare create de termenele de plată de pe facturi; de 30, 60 sau 90 de zile. Nu mai aştepţi scadenţa ca să încasezi banii şi nici nu e nevoie să te afunzi în alte datorii prin credit la bancă.
Factoring prin PragmaGo te ajută să transformi facturile neîncasate în bani cash chiar azi, şi totul fără să-ţi pui în risc scorul de credit. Poţi obţine până la 5 milioane RON pe facturile tale şi poţi solicita serviciul recurent ori ocazional, doar atunci când ai nevoie.
În acelaşi timp, îţi păstrezi clienţii şi le oferi acest beneficiu de plată la termen, fără ca tu să fii afectat de o încasare prelungită.
Dacă eşti clientul nou obţii prima factură finanțată la doar 2,3%. Iar procedura e foarte simplă. Pe site-ul nostru găseşti un calculator care îţi arată instant costul factoringului.
Doar selectezi tipul de factoring (rapid/ facturi punctuale, pentru facturi mari/recurente ori fără notificare), valoarea facturii şi zilele rămase pentru plata acesteia. Sistemul îţi calculează instant costul net estimat.
În doar 3 paşi obţii finanţare în aceeaşi zi:
- Încarci factura online (fotografie format .jpg, .png, screenshot sau pdf)
- Sistemul îţi analizează factura, iar noi notificăm debitorul.
- După aprobare, primeşti banii în contul tău, chiar în aceeaşi zi.
În funcție de volumul activității, valoarea facturilor și nivelul de confidențialitate dorit, poți alege dintre trei opțiuni principale de finanțare, cu plafoane de până la 5.000.000 RON:
| Tip | Valoare factură | Detalii | Costuri |
| Rapid | 1.000 – 100.000 RON | Decizie într-o oră, fără garanții necesare; clientul este notificat. | Prima factură finanțată la doar 2,3% dacă ești client nou. |
| Pentru facturi mari sau recurente | 50.000 – 5.000.000 RON | Finanțare ocazională sau limită reînnoibilă; clientul este notificat. | Costuri de la 2,1% în prima lună. |
| Fără notificare | 50.000 – 2.000.000 RON | Confidențialitate totală (nu se trimite notificare clientului); garantat cu ipotecă. | Oferte personalizate |
Concluzie
Factoringul oferă o mulţime de avantaje: acces instant la bani, posibilitatea de a vinde facturi nelimitate, lipsa birocraţiei, cash flow sănătos, fără acumulare de datorii, lipsa stresului şi a costurilor ascunse. Iar înregistrarea procedurii în contabilitate nu e complicată. După înţelegerea conturilor de bază implicate şi a fluxului de emitere a facturii până la încasarea finală, înregistrările intră uşor în rutină.
Întrebări frecvente
Ce cont se foloseşte pentru factoring?
Se folosesc mai multe conturi: de creanțe comerciale (4111), de decontare cu terții (461 / 462 sau analitice dedicate precum 4118), de disponibilități (5121) și de cheltuieli pentru comisioane și dobânzi (627, 622, 666).
Cum se înregistrează cesiunea unei creanţe?
Se virează valoarea din contul de clienţi 4111 în contul de decontare sau alte creanţe în legătură cu terţii (461/ analitic dedicat).
Cum se înregistrează comisionul de factoring?
Ca şi cheltuială pentru perioada respectivă în conturile de servicii bancare şi asimilate 627, comisioane 622 sau cheltuieli financiare.
Factoringul este considerat un credit?
Factoringul clasic fără regres e considerat cesiune de creanță şi vânzare de active pe termen scurt, nu credit bancar clasic. Însă, în anumite situaţii cu regres, poate fi considerat similar cu un credit pe termen scurt garantat cu creanţe (prin contul 5191).
Factoringul afectează gradul de îndatorare?
Prin modul de funcţionare, nu afectează gradul de îndatorare ca un credit bancar clasic. De aceea, e considerat o strategie extraordinară de optimizare fiscală şi îmbunătăţire a structurii de capital.
Care este diferenţa dintre factoring cu regres şi fără regres din punct de vedere contabil?
La cel cu regres, firma scapă de orice risc. Factorul preia complet riscul. Dacă de exemplu clientul dă faliment şi nu mai plăteşte factura, problema este în totalitate la instituţia finanţatoare. În acest caz factura e scoasă definitiv din contabilitate la momentul cesiunii.
La factoringul cu regres, riscul rămâne al firmei. Factorul oferă banii în avans, dar dacă la scadenţă clientul nu plăteşte, factorul revine la firma respectivă, adică regresează şi îi cere banii înapoi. În acest caz factura nu este scoasă definitiv din bilanţ. Finanţarea primită e tratată ca datorie temporară (împrumut pe termen scurt) până când clientul plăteşte factura.
Doar atunci când clientul achită banii către facturi, datoria şi factura se închid de tot în contabilitate.
Ce se întâmplă contabil atunci când clientul plăteşte factura?
Operaţiunea se finalizează, contul de decontare/ cesiune 461 se închide şi se încasează eventualul fond de rezervă rămas la factor.